Uman de inuman

Ce şi cum sunt eu ?

Sunt un suflet. Sunt un suflet într-un trup, şi asta mă face om. Ştiind că sunt blocată undeva, doresc doar libertate şi asta mă face să o vreau zilnic în doze mai mari, mult mari şi din ce în ce mai mari. Şi nu, nu cred că e psihologie inversă.

Sunt obsedată de minciuni. Îmi place să le ascult dar niciodată să le spun. Mi-aş călca pe inimă şi aş minţi doar dacă ar fi să o fac pentru altcineva. Să am beneficii de pe urma unei minciuni ar fi un sacrilegiu.

O altă obsesie pe care am dezvoltat-o în timp, şi chiar fără să îmi dau seama... oamenii. Îmi place să îi cunosc şi observ, să îi judec, să îi controlez, şi asta se întâmplă doar pentru a avea satisfacţia acelui moment care trece repede, dar în care ştii că eşti un om superior unui alt om. Mă fascinează şi în acelaşi timp, dezgustă. Avem mentalităţi diferite deşi avem aceeaşi construcţie, dar până într-un punct. Acolo, legătura dintre fiecare om în parte devine evidentă şi indispensabilă. Oamenii spun că oamenii se schimbă; nu o fac. Rămân la fel de când sunt mici, îşi dezvoltă - toate - aceleaşi obsesii şi obiceiuri proaste, dar învaţă să le controleze şi le "împart" cu aceia care le seamănă lor, iar ceilalţi devin neinteresanţi chiar şi fără să fi luat vreodată legătura cu ei, primesc titlul de "proşti" sau chiar duşmani şi astfel omul îşi naşte antipatii din cauza "diferenţelor" niciodată verificate .
Sunt obsedată de auto-cunoaştere. De exemplu, n-aş scrie toate astea acum dacă n-aş vrea să mă definesc pe mine, folosindu-mă de "om". E un exerciţiu bun nu numai pentru a ştii cine eşti, ci şi de exprimare. Să ştii să îţi dai singur un contur de cuvinte... e ceva.  
Sunt sigură că mai am şi alte obsesii, dar nu mi-am dat seama de ele încă... am timp.