Creierul să mi-l opreşţi, am tot aceleaşi gânduri, toate nebuneşti.

duminică, 31 ianuarie 2010

Numere şi belele

0. Sistemul decimal indian a folosit pentru prima oară acest număr, care a călătorit spre Europa pe filiera sanscrită şi babiloniană, fiind finalmente consacrat de Fibonacci, la începutul secolului al XVIII-lea. În tarot, cartea cu numărul 0 este Nebunul. În general, conotaţia e negativă, motiv pentru care calendarele nu includ anul 0, iar compozitorii rareori îşi denumesc astfel compoziţiile (excepţie face Anton Bruckner, Simfonia 0 în Fa minor). Introducerea mărcii Coca Cola Zero în Mexic a generat un imens scandal antiamerican.

1. Are, în general, semnificaţie pozitivă, generată, la origine, de caracterul sacrosanct căpătat în diferite religii, unde este asociat divinităţii supreme (creştinism, iudaism, sikh, islamism etc.). Filmul-interviu cu Dalai Lama este intitulat One. Vechii indieni, dar şi chinezii de azi îl notau/notează cu o linie orizontală. În limbajul binar al ciberneticii apar doar 0 şi 1. În seria Matrix, ultimii oameni sunt salvaţi de un erou mesianic, Neo, supranumit The One. În 2001, melodia One a formaţiei U2 a fost votată cel mai bun cântec din istorie. Unu este cuvântul folosit pentru a desemna numărul in limbile română şi esperanto.

1,618/PHI. Este considerat numărul de aur, pentru că stă la baza mai multor proporţii anatomice si geometrice. Exploatat teoretic de esteticieni, anatomişti şi matematicieni, a generat ample studii interdisciplinare şi a fost folosit de un număr impresionant de artişti reprezentativi, de la Leonardo şi Rafael, la Salvador Dali.

2. Trimiterea la tema Dublului sau a Gemenilor este interpretată diferit de către religii şi culturi. Semnifică perechea complementară (mitul androginului, de extracţie platoniciană) şi, adesea, antagonică (Janus Bifrons). Zodie duală, Zodia Gemenilor sugerează duplicitate şi versatilitate. Ideea dubletelor umane exponenţiale este folosită de mitologie (Castor şi Polux) şi religie (Cain vs. Abel).

3. Simbolizează Trinitatea creştină (Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), dar şi structura raţionamentului filosofic de tip hegelian. Sfintei Treimi i se opune o Trinitate a Răului, compusă din Diavol, Antichrist şi Falsul Profet.

3,14/PI. Număr indispensabil raţionamentelor şi formulelor geometrice. A generat un veritabil cult. Are, pe 14 martie (luna 3, ziua 14), propria sărbatoare mondială.

5. Chinta roială semnifică norocul maxim, fiind cea mai bună combinaţie la pocher. Planificarea de tip comunist a discreditat numărul, făcându-l simbolul planurilor cincinale.

7. Are, în general, o accepţie pozitivă, fiind legat de ideea de superlativ (cele 7 minuni ale lumii sau cele 7 arte) ori de set de elemente de bază (notele muzicale, culorile). Există însa o serioasă contrapondere realizată de morala creştină, care a acreditat ideea celor 7 păcate capitale (cea mai cunoscută versiune filmică a fost realizată de David Fincher în 1995 - Se7en, cu o distribuţie remarcabilă: Morgan Freeman, Brad Pitt, Gwyneth Paltrow, Kevin Spacey).

10. Nota maximă în multe sisteme şcolare. La origine, percepţia pozitivă provine pe linie cultică de la cele zece legi ale lui Moise, cu o semnificaţie sapienţială şi morală profundă. Boccaccio i-a dat lui 10 o conotaţie livrescă erotică, scriind Decameronul.

13. Simbolul clasic al ghinionului. Este, probabil, cea mai cunoscută superstiţie legată de un număr. Creştinismul a extrapolat semnificaţia prezenţei a 13 apostoli (inclusiv Iuda) la Cina Cea de Taina, asociind cifra cu ideea de trădare. Pentru evrei, însă, numărul semnifică mila, iar vârsta de 13 ani este cea la care se performează ceremonia de iniţiere a băieţilor (Bar Mitzvah). De asemenea, pentru religia sikh, 13 este număr divin şi aducător de noroc. Exorcizând prejudecăţile, mai mulţi sportivi celebri au purtat pe tricou numărul 13: jucătorul de fotbal american Dan Marino, hocheistul Mats Sundin, baschetbaliştii Wilt Chamberlain, Tim Duncan şi Shaquille O'Neal.

23. Noul simbol al ghinionului, acreditat de filmul lui Joel Schumacher din 2007 (Number 23), cu Jim Carrey în rolul principal. Pelicula în care joacă actorul Jim Carrey, intitulată "Numărul 23" (după titlul cărţii care-l obsedează pe protagonist, un individ născut la ora 11.12, adică 11 plus 12 egal 23). În filmul - al 23-lea - regizat de Joel Shumacher şi scris de Fernley Philips, abundă întamplările stranii, premonitorii, finalmente nefaste (o crimă cu repetiţie). Păi nu întamplător, fiindcă, la un loc, atât suma literelor din numele regizorului şi actorului principal, cât şi suma literelor din numele ambilor actori principali (rolul principal feminin e jucat de Virginia Madsen), dau acelaşi rezultat: 23. În plus, nu mai puţin de alte 11 coincidenţe legate de acest thriller conduc tot la 23, inclusiv data lansării oficiale: 23 februarie 2007.


24. Numărul orelor dintr-o zi. Ora 24/ora 0 induce un conţinut tenebros, adesea malefic, întrucât miezul nopţii presupune, între altele, metamorfoza vampirilor în creaturi însetate de sânge. În Cenuşăreasa, la ora 24.00, se sfârşeşte vraja. 24 de carate atestă puritatea aurului. În Brazilia, 24 este simbolul homosexualilor şi cel al Căprioarei în Jocul Animalelor.

42. Numărul este răspunsul codat la marile probleme ale Universului în viziunea lui Douglas Adams, autorul unui Ghid al autostopistului galactic. În viziunea sa, cele două forţe care susţin viaţa sunt electromagnetismul (determinant pentru biochimie) şi gravitaţia (care ne predestinează vieţuirii pe o planetă sau alta). Gravitaţia este mai mică decât electromagnetismul, factorul de diminuare fiind 10 la puterea 42.

46. Numărul tragic al lui Shakespeare: vârsta la care a murit, dar şi o identificare numerică premonitorie - în relaţie cu Biblia lui Iacob I - a cuvintelor din care se compune numele de familie al Marelui Will. Din acest motiv, Psalmul 46 a fost reinterpretat peste veacuri, de către unele teorii ale conspiraţiei, ca dovada irefutabilă a unui complot menit să ducă la asasinarea dramaturgului. (Asta fiindcă el a murit la vârsta de 46 de ani, în 1610, anul publicării Bibliei Regelui Iacob, în care, la Psalmul 46, al 46-lea cuvânt de la început este shake, în timp ce al 46-lea de la sfarşit este speare !)


69. Numărul trimite la devenirea reciprocă a contrariilor (ying şi yang) în cultura chineză, dar şi la una dintre cele mai cunoscute poziţii erotice, care induce ideea de satisfacţie reciprocă prin sex oral (fellatio şi cunilingus simultane).

666. "Numărul Fiarei", prevestind, conform Noului Testament, dezlănţuirea Apocalipsei (alte surse scolastice propun variantele 616 sau 665). Această identificare cu Răul Absolut a fost folosită de numerologi pentru a demonstra caracterul demonic al unor personaje istorice (Domitian, Nero, Leon X, Martin Luther, Adolf Hitler, Reagan). Pentru Kabbala, 666 este, însa, un număr sacru, venerat ca una dintre cheile Universului. Formaţia Black Sabbath a înregistrat The Number of the Beast, iar, recent, Britney Spears şi-a tatuat numărul 666 - dacă BRITNEY şi-a tatuat număru', acum sigur ştiu că este al Fiarei, vouă nu vă este evident ? -.

1.000. Număr legat de spaimele milenariste. Încheierea scurgerii unui ciclu de o mie de ani a produs, de fiecare dată, panică şi isterii colective. Anul 2000, de pildă, a fost asociat cu o posibilă defectare globală (neverificată în practică) a reţelelor globale de calculatoare din cauza "virusului mileniului", care exploata trecerea la o nouă codare numerică a datei.

1001. Succesul universal al poveştilor din 1001 de nopţi au facut ca acest număr să fie considerat un etalon al voluptăţii, dar şi al retoricii, întruchipat de Seherezada.


Sursa: Descopera.ro

Stare de spirit.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Piper

Am schimbat şablonul, mă plictisisem de el. Toată lumea-l avea p-ăla.
---------------------------------------------------
Mă mir că încă nu am semne de răceală după ziua de ieri.
Mai întâi am fost la Cuptorul cu Lemne, unde Corina s-a trezit să pună piper pe cartofii prăjiţi, şi a făcut în aşa fel încât mi-a trecut toată pofta pe care o aveam. După ce am cheltuit toţi banii Irinei, înainte să ieşim din pizzerie, am fost la baie cu draga de Corina - da, da, ştiu cum sună ! - unde am poposit vreo 10 minute. Când am ieşit, Monica şi cu Irina plecaseră cu tot cu hainele noastre şi cu ghiozdane. Afară, am stat vreo 3 minute în care am îngheţat de frig, la tratative cu Monica, care avea hainele noastre, brr. Ne-am îmbrăcat, şi nu ştiu cum, Corina s-a trezit să îi spună nu-ştiu-ce Irinei, ş-aia s-a supărat. A urmat o goană printre străduţe. Mnah, cum s-au împăcat cele două, a durat
ceva până ne-am hotărât să mergem în KFC la o cafea ş-o tartă cu ciocolată - dacă nu îi ziceam Irinei de tartă mergeam la EL TORITO ! - . Iar, multe străduţe... şi ţurţuri frate, ţurţuri ! Ce era să ne-o luăm, lol ! La KFC nu am stat prea mult că se grăbea Corina şi aveam şi altele de făcut.




Cam atât. Plictisitor.

Nu există

Nu există curve ieftine, doar femei proaste.
Nu există rable proaste, doar maşini luxoase.
Nu există curve de lux, doar femei bune.
Nu există zile bune, doar zile fără nervi şi spume.
Nu există nopţi pierdute, doar nopţi uitate.
Nu există bani pierduţi, doar bani puşi deoparte
Nu există aurolaci, doar artişti fără fani.
Nu există săraci, doar milionari fără bani.
Nu există miracole, doar magie ieftină.
Nu există supereroi, doar români fără frică.
Nu există lideri, doar oameni care instigă.
Nu există oameni care nu iţi plac, doar oameni care te oftică.
Nu există boală, doar probleme care trec greu.
Nu există papagali, doar bufniţe cu mult tupeu.
Nu există vise, doar planuri pe termen lung.
Nu există speranţă, doar voinţă bine pusă la punct.
Nu există inteligenţă, doar o carte în plus citită.
Nu există crimă, doar oameni care s-o comită.
Nu există bun simţ, doar bună purtare.
Nu există dragoste, doar senzaţie de ataşare.
Nu există motive, doar întrebări fără răspuns.
Nu există linişte, doar şoapte spuse pe ascuns.
Nu există gânduri rele, doar idei ieşite din comun.
Cum nu există niciun gând bun care să vi-l spun.

Dacă te uiţi din faţă toţi par la fel,
Dacă te uiţi din spate toate par la fel,
Dacă te uiţi din părţi nu ţi se pare rău
Deci orice lucru prost am eu, e la fel de bun ca al tău.

Nu există vile, doar garsoniere cu etaj.
Nu există durere, doar stare de sevraj.
Nu există droguri, doar medicamente tari.
Nu există criminali, doar tineri dependenţi fără bani.
Nu există genii, doar oamenni care ştiu prea multe.
Nu există femei tăcute, doar femei surdomute.
Nu există închisoare, doar cazare gratis.
Învaţă că
Nu există ceva mai rău decât cazare pe viaţă.
Nu există idei greşite doar drumuri alese prost.
Nu există "nu pot", doar "nu găsesc niciun rost".
Nu există bătrâni, doar oameni rămaşi în urmă.
Nu există haite, doar oameni care stau în turmă.
Nu există grup de prieteni, doar grup de ajutoare.
Nu există moarte, doar cea mai simplă cale de scăpare.
Nu există plictiseală, doar distracţie în declin.
Cum nu există niciun zeu trecut prin chin,
La care să mă închin.

Dacă te uiţi din faţă toţi par la fel,
Dacă te uiţi din spate toate par la fel,
Dacă te uiţi din părţi nu ţi se pare rău
Deci orice lucru prost am eu, e la fel de bun ca al tău.

Nu există minciuni, doar adevăr fără dovezi.
Nu există "nu cred", doar nu eşti în stare să vezi.
Nu există familie, doar căsnicie cu o vacă.
Nu există "nu-mi place să beau", doar "beau fără să îmi placă".
Nu există scuze, doar păreri de rău.
Nu există idei tari, doar ideile din capul tău.
Nu există prost, doar părere proastă despre tine.
Nu există "nu am bani", doar "ştiu oameni cu mai mulţi bani decât mine".
Nu există trădători, doar tovarăşi fără creier.
Nu există prieteni mai bun, decât un bull-terrier.
Nu există blondă proastă bună de senzaţie,
Doar femeie cu cap care ştie ce dracu' vor bărbaţii.
Nu există "nu te fuţi", doar nu ştii cu ce se mănâncă.
Nu există "nu sugi pula", doar că tu nu îţi dai seama încă.
Nu există vinovat, doar prins în pat cu victima.
Nu există scapare doar că speranţa moare ultima.

Dacă te uiţi din faţă toţi par la fel,
Dacă te uiţi din spate toate par la fel,
Dacă te uiţi din părţi nu ţi se pare rău
Deci orice lucru prost am eu, e la fel de bun ca al tău.

joi, 28 ianuarie 2010

28.01.2010



Zi de însemnat pe calendar ! :D.

It's war zone baby.

As long as my heart still beats
I can guarantee you
Madness is coming your way


This ain't about me

I'm better than you'll ever be
You don't concern me
You know you'll never get to me
You want a shot
I can take your best bring it on
Get ready for the pain
Cause this is where it's going down

I am the wall you can never climb
I am the pain that you feel inside
I bring it all let the show begin
I am the War you can never win.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Duu-du-duu. Come sit with me at the bar...

Altă veste proastă.
O mamă, de ce m-ai făcut aşa timdă ?

Under a burning sky

Someone holds a sign
It says we are human, too
And while the sun goes down
The world goes by

White dove
Fly with the wind
Take our hope under your wings
For the world to know
That hope will not die

To leave it all behind
To start again

Na na
Na na na na
Na na na na na na na na
Na na
Na na na na
Na na na na na

And now your telling me
You've seen it all before
I know that's right but still
It breaks my heart

But you know it's just a drop
In a sea of tears.

marți, 26 ianuarie 2010

Don't look da-da-da-da

Heeei, mai nou nu eşti creştin dacă bei apă în ora de religie. Saaau dacă te machiezi. Sau dacă nu o impresionezi pe profesoară când îi vorbeşti despre prietenie.
Haide pe bune, Tatăl nostru ne cere să nu bem apă în ora de religie ? WTF ?!
Sau să ţinem post ? Dacă nu mănânci "alimente de provenienţă animală" rezolvi ceva ? Adică, până la urmă treaba este să nu faci rău, aşa-i ? Ce-i rău dacă beau apă în ora de religie ?!
Nu mai continui, că mi-e lene rău, şi-mi bate inima ca dracu' !

Hai copileeeeeeee, dă accept !!!

Aş pune o melodie, da' mi lene. Pun nişte versuri.

If the world isn't turning, your heart won't return, anyone, anything, anyhow. So taaaake meee, don't leaaave me, taaake me don't leave meee, baby, love will come through, it's just waiting for you. :D


A da, screw FIFA.

duminică, 24 ianuarie 2010

Band Tag

Am ales Kings Of Leon.
Nu m-a tăguit nimeni, voiam să fac asta de mult timp.

* Are you male or female?
- Taper Jean Girl.

* Describe yourself:
- McFearless.

* What do people feel when they're around you?
- Happy Alone.

* How would you describe your previous relationship?
- Fans.

* Describe your current relationship:
- Sex on Fire.

* Where would you want to be now?
- Manhattan.

* How do you feel about love?
- I Want You.

* What's your life like?
- Slow Nights, So Long.

* What would you ask for if you had only one wish?
- Be Somebody.

* Say something wise:
- Velvet Snow.

Ce mă-ntreabă colega de bancă.

1.Cum te-ai descrie in 7 cuvinte?
- Ah, ştiu eu de ce ai pus 7 !! Temperamentală, haioasă, hotărâtă, pesimistă, orgolioasă, sensibilă, sinceră.
2.Unde te vezi peste 10 ani?
- La facultate, învăţând !
3.Ce vrei sa faci in anul 2010?
- Păi, să trăiesc, să încerc să-mi fac mai mult curaj.. bla bla.
4.Ce ai schimba la tine?
- Tot şi nimic. Nu mă imaginez altcumva.
5.Ce ai vrea sa faci, dar nu poti?
- Să nu mai înjur.
6.Ce nu suporti la persoanele din jurul tau?
- Prostia şi narcisismul.
7.Ce ai schimba la cea mai buna prietena a ta?
- Nimic, că d-aia e cea mai bună :P.
8.Ai vreun regret?
- Uuu, chiar mai multe.
9.De ce te temi?
- De mine însămi.
10.Ce crezi ca ai fost intr-o viata anterioara?
- Vampir... sau Dr. Watson. =)))).

Întrebări puse de Lisa.

Escape... to cure the mind's obsessions.



Meet Big Anarchy, lmao.

Ah, mi-a reparat tata încărcătorul, nu mă aşteptam să facă asta. :D
Am reuşit să mai fac şi eu o poză, două.


Escape... to cure the mind's obsessions.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Ciorapi

La dracu' frate, mi-am stricat încărcătorul de la laptop. Nici nu vreau să mi-l imaginez pe tata când va afla :)).

Ieri/- sau mă rog - azi a fost o zi super faină, btw, la mulţi ani Irina ! :D
Să nu uit... CIORAAAAAAPI ! =))).
Încă o săptămână şi oficial s-a terminat semestrul. - când frate, când !?!!? cum !?! -
Anyhow, mă bucur.
Mi-am primit teza la română B-). 9 75 ! Mnah, nicio greşeală, doar că am uitat să mai scriu ceva. - mă LAUD ! -





- Îl cheamă "D" !!! -



Vreau să levitez. o_o

Hai să bag ş'o melodie... Ceara mă-sii. Nu merge. /:).
Mbine, voi scrie doar versuri.

You live for time of solace
Within a sign there's a promiiise
Don't lose all faith cause you shake at niiight
It's in the art of the process

In another rhyme beyond this place
The healings faaast enough...
Done a thousand times a thousand ways
Until you've had enough...

Iiiit's meeercy you're asking foooor
Cheating liiife by taking mooore
Iiiit's meeercy you're asking fooor
Take my life or give me mooore...

The loss of prize possessions
To cure the mind's obsessions
Could trade your soul for that normal life
Elite to all objections...

See beyond all tears and broken years
Your senses giving up
Lose all confidence at your expense
Your courage swallowed up

Iiiit's meeercy you're asking fooor
Cheating liiife by taking mooore
Iiiit's meeercy you're asking fooor
Take my life or give me mooore...


In another rhyme beyond this place
The healings faaast enough...
Done a thousand times a thousand ways
Until you've had enough...


Iiiit's meeercy you're asking fooor
Cheating liiife by taking mooore
Iiiit's meeercy you're asking fooor
Take my life or give me mooore...

marți, 19 ianuarie 2010

Şcoli vs. biserici

Măi, măi, măi.
Cum am început eu să n-am ocupaţie, cum dau de toate căcaturile posibile.
Cel mai mare fiind ăsta- a.k.a ce scrie mai jos -.


Sănătatea şi educaţia, bătute de rugăciune. De 20 de ani românii construiesc biserici şi dărâmă spitale şi şcoli. Mai exact se ridică 200 de lăcaşe de cult pe an, în schimb dispar cam 1.000 de şcoli.

Românii au de două ori mai multe biserici decât şcoli şi spitale.

Numărul bisericilor a crescut ameţitor - eu aş zice AMENINŢĂTOR - (peste 4.000 în 20 de ani) şi chiar şi în anul de criză 2010 bugetul recent adoptat prevede fonduri substanţiale pentru construirea de noi lăcaşe de cult.

În schimb, în comparaţie, faţă de 1990, avem de trei ori mai puţine şcoli, iar numărul paturilor din spitale aproape s-a înjumătaţit.

Statistic, a aparut o biserică la doua zile şi au dispărut trei şcoli pe zi.

Din 2000 până in 2009 a disparut în medie un spital pe an.


Din asta reiese că românul e creştin şi incult.

Ei...



Păcătoşi
De sus în jos
Ne-nchinăm
Cât mai repede să uităm...

luni, 18 ianuarie 2010

Circle

Baaare the secret flesh of time itself...

Follow me... follow me
I've come so far, I'm behind again
Follow me... follow me
I wish so hard I'm there again
Follow me... follow me


Aaall that I wanted were things I had befooore...
Aaall that I needed I never needed more...
Aaall of my questions are answers to my sins...
Aaall of my endings are waiting to begin.

I know the waaaay but I falteeeer,
Can't be afraid of my patience...

Follow me... follow me
I've seen so much I'm blind again
Follow me... follow me
I feel so bad I'm alive again
Follow me... follow me

Can't get enough. :]


If we could start again
I know we'll grow, but we'll never bloom again.
(:

joi, 14 ianuarie 2010

Another one gone

Aproape că s-a dus şi săptămâna asta... dacă azi nu ne dă test la matematică totul e super.
Ieri m-a ascultat şi pe mine aia la civică, apropos de ce a scris
Andreişca pe blog.
Vreo 20 de copii fără notă, toţi scoşi în faţa clasei. Mnah, şi-a dat seama că suntem prea mulţi, şi a zis să rămână doar primii 5 de la catalog. Am trecut frumos în bancă, eu fiind cu "T", ţopăind aproape ca un iepuraş, aveam ceva timp să citesc lecţia aia nenorocită. Cei 5 colegi rămaşi au luat fiecare câte un 7. Următorii 5... am fugit şi eu în faţă, nu ne-a mai luat după catalog, m-am dus cu Pană, Sergiu, Andra şi Corina. Corina 9, Andra 9-culmea, ele chiar învăţaseră-. În timp ce îl asculta pe Sergiu-a luat 7 parcă-, am învaţat repede titlurile Constituţiei României cu ajutorul Panei. Pana a luat 10. Urmam eu. Blablabla m-am mai încurcat eu ceva pe acolo, dar în mare parte, ce era important i-am zis.
"Te-ai mai încurcat tu, da' se vede că ai învăţat. Plusuri ceva, ai ?"
"Ă, am un plus şi mi-am făcut toate temele." -chestia asta am zis-o tare hotărâtă-
"Tema pentru azi, ţi-ai făcut-o ?"
"Da doamna !"
"Voi, clasa, ce notă ziceţi că merită ?"
"10, 10, 9,50 !"
Acum.. mă întreb, cât noroc să am ? :)).
Merci Pana ! :D.

A da ! Ieri am fost la Olimpiada la religie =))). Şi am trecut şi mai departe, lol.
Cam atât.

marți, 12 ianuarie 2010

Ashtray heart

Azi, teză.
În loc să învăţ o ard pe net. N-am chef de nimic... probleme de familie :-j.



My ashtray heaaaart...

duminică, 10 ianuarie 2010

Omegle - Talk with strangers

Nu de mult, am alfat şi eu de Omegle. Ce pot să zic, e pretty funny, aşa, dacă nu ai ce face.
Mulţi mulţi idioţi care bântuie site-ul, desigur. Inevitabil să nu dai de câte unul.
Examples:

Stranger: Hi Im Mike 20 from Amsterdam, Are you a horny girl with a webcam? (18+ msn plz)
You: Kewl, another pervert.
You: gosuckyourowndick@hotmail.com
------
Stranger: Hi, which one are you:
A. Just bored and want to talk
B. Male (not horny) wants to talk to a guy
C. Male (not horny) wants to talk to a girl
D. Female (not horny) wants to talk to a guy
E. Female (not horny) wants to talk to a girl
F. Male (horny) wants to talk/cam with a guy
G. Male (horny) wants to talk/cam with a girl
H. Female (horny) wants to talk/cam with a guy
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: i have an erection
You: Nice !
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: Horny gay guy?
You: No.
Stranger: Horny?
You: No.
Stranger: Gay?
You: No.
Stranger: Guy?
You: No.
Stranger: Shemale?
You: No.
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: r u horny female?
You: Female yes, horny no.
Stranger: who cares?
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: naber hacı
You: pizda ma-tii
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: Who are you?
1) A male (not horny) that's want to speak with a male
2) A male (not horny) that's want to speak with a female
3) A male (horny) that's want to speak with a male
4) A male (horny) that's want to speak with a female
5) A female (not horny) that's want to speak with a male
6) A female (not horny) that's want to speak with a female
7) A female (horny) that's want to speak with a male
8) A female (horny) that's want to speak with a female
You: 10)
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: hey!
german boy (17) is lookin for a girl (-18) with small or medium boobs to chat in msn or skype ;) are u my girl?
You: no.
Your conversational partner has disconnected.
------
You: hello
Stranger: hi, what size of yours breasts?
You: -.-
You have disconnected.
------
Stranger: hiii wanna see my penis ??
You: should i ?
Stranger: yes
You: why ?
Stranger: m or f ?
You have disconnected.
------
Stranger: hi..do you want watch my wanking ?if you are a girl...
You: no
Stranger: u girl
You have disconnected.



Şi... alţii:

Stranger: nigger
You: no
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: jenn?
You: MIKE ?!
Stranger: ELLIE???
You: WALTER ?!
Your conversational partner has disconnected.
------
Stranger: I am Elfrun, the destroyer! Scourge of mankind!
You: Yeah..
Stranger: what is your name, puny mortal?
You: My name's Ahty, the demon hunter !
Stranger: your entrails will feed my family tonight.
Stranger: and one day, they will rise to obliterate your species!
Stranger: prepare to die
------
Stranger: what is the meaning of life?
You: living.
You have disconnected.

Mă amuză teribil :-??.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

România

Romanian Profanity.
Râd şi mă minunez.
De când se învaţă pe Wikipedia aşa ceva ?

Să continuăm cu două videoclipuri care m-au făcut să izbucnesc în râs:



Bat şi f.t, ca maşina de cusut !



Facem aerisire cu prosoapele... cu bucăţi de cartoane ca să apară un aer cât mai împrospătat...

Sonisphere nu-i nimic !

Lol ce repede a trecut prima săptămână de şcoală. N-am mai scris, chiar nu am chef de calculator în timpul săptămânii. Am citit... am citit.
Am început anu' în forţă - I said it ! -. 10 la română, spaniolă, istorie. Mhm, am de gând să iau şi a patra notă de 10 la spaniolă, să mă răzbun pe "scăunelul" dintr-a 6-a, luat din cauza Panei.

M-am văzut cu Tana joi, după... 4 ani ! Am mers împreună către Coşbuc şi am văzut-o pe Diiiidiii ! Am făcut cunoştinţă cu Leia, şi apoi am mers prin liceu. Incredibil de mic şi aglomerat. And the D's are creepy. A da, voi sunteţi mai înalte decât îmi imaginaaam !! =))))).

Se bagă careva ? Se zvoneşte că va fi mai tare decât Sonisphere ! B-)
Sigur !

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Nu mai ştii

Am trecut azi pe acolo... mai ştii ?
Te-am căutat cu privirea... te-am confundat cu zeci de persoane.
De fapt, te-am confundat cu oricine mi-a ieşit în cale, şi de fiecare dată-mi tresărea inima din ce în ce mai tare.
Şi pentru o clipă... m-am întors în timp. M-am revăzut... te-am revăzut. Nu erai tu, eu nu eram eu. Mi-e totul străin acum. Mai ales persoana ta... Te văd şi nu te mai recunosc. Şi tot încerc să te caut, să-ţi dau masca jos, să rămâi tu.
Zâmbeai frumos şi erai nerăbdător. Clipeai plin de dorinţă; dorinţa de a trăi.
Şi uită-te acum. Te asemeni cu o ruină...

--------

-I lied.-

Am văzut Avatar 3D. :|.

Mai că aveam puţin şi îmi părea rău că nu făceam parte din Na'vi. -did I actually said that ?-
Oh, şi
Sam Worthington... e super !
Îl recomand. Filmul... adică. Mbine, şi pe Sam :)).
Anul ăsta am dat pentru prima oară cu petarde :)).
N-am mai făcut nimic interesant... ca de obicei.




Sec. Mai sec ca orice vin e că poate acum te ţin... de mână,
Şi peste un an sau mai puţin ne trezim
Că nu mai ştim de fapt cum să ne ocolim,
Că noi doi nu mai suntem de mult în acelaşi film
Hai... să golim paharul că şi aşa e plin
Că şi aşa ne ştim...